Paste

Pastele sunt mâncarea de bază a bucătăriei italiene și de pe numeroase mese din lumea întreagă. Se crede că istoria pastelor a început în 1154, în Sicilia, și include o varietate de rețete cu paste, pentru orice masă. De la cele mai simple spaghete Bolognese, la Lasagna, Carbonara și chiar macaroane cu brânză, pastele reprezintă o sursă de carbohidrați foarte populară pentru a se servi la cină. Pastele mai sunt cunoscute și ca o sursă de murdărie. Spaghetele lungi pot cădea de pe farfurie sau pot stropi sos de roșii când sunt sorbite. Pentru fiecare bucățică ce cade din furculiță, în poală, există riscul apariției unei pete. Mai jos, vom vedea care sunt cele mai faimoase tipuri de paste din lume, ingredientele lor și metodele de acțiune în cazul în care vă cade puțin sos în poală.

Pastele

 

Există mii de forme diferite de paste, de obicei, provenind din diferite regiuni ale Italiei. Formele tipice includ penne, rotini și spaghetti, iar cele mai puțin cunoscute includ gigli, lumaconi și garganelli. Pastele pot fi modelate manual, însă există și ustensile speciale, care se folosesc pentru a realiza linii mai complicate, precum în cazul conchiglie. Pentru a face paste, e nevoie doar de ouă, făină și puțin efort, care poate fi redus cu ajutorul unui aparat special. Puteți căuta pe internet cele mai bune instrucțiuni și puteți face paste acasă, pentru distracție. E mult mai ușor decât ați crede! Desigur, e ușor să cumpărați paste, iar în multe cazuri, pastele uscate reprezintă varietatea mai comună. Nu există o diferență specială legată de formă, dar unele țin sosul mai bine decât altele, cum ar fi penne (derivate din penița stiloului, dacă vă vine să credeți).

 

Sfatul nostru pentru gătit

 

Deși gusturile noastre cu privire la paste au fost aduse din Mediterană, în mare parte, nu a fost așa și în cazul metodelor de gătire. O metodă de a finaliza o rețetă cu paste în mod diferit e să lăsați sosul să continue să se gătească, cât timp lăsați pastele la scurs. Apoi, după ce s-a scurs apa, adăugați pastele în sos. Gătirea timp de încă un minut, împreună cu sosul, va spori favoarea și vă va da posibilitatea să le amestecați bine. Gata cu pastele uscate la fundul bolului, așa sunt mult mai bune!

 

Îndepărtarea petelor de sos de roșii

 

Sosul și pastele se combină bine, însă nu același lucru se poate spune despre sos și haine. Sosul de roșii reprezintă o bine-cunoscută problemă când e vorba de petele pe haine, dar poate fi vorba și de pete de ulei de măsline, în funcție de tipul pastelor. Orișicum, petele cauzate de paste pot fi îndepărtate cu ajutorul instrucțiunilor de mai jos.

 

Pentru început, întoarceți hainele pe dos și clătiți-le cu apă rece de la robinet. Acest lucru va împiedica fixarea petei, iar surplusul se va spăla, în mare parte.

 

Totuși, dacă puteți folosi o mașină de spălat, Vanish Gold Oxi Action pudră va curăța pata. Mai jos sunt etapele pentru abordarea sosului de roșii:

 

Amestecați un sfert de doză de pudră cu apă călduță și amestecați.

Aplicați soluția obținută pe suprafața petei.

Lăsați să acționeze câteva minute după amestecare, folosind baza cupei pentru a amesteca ușor, frecând pata.

Apoi, îndepărtați soluția cu apă și introduceți haina în mașina de spălat rufe, cu încă o cupă de Vanish și cu detergentul dvs. obișnuit.